În jurul războiului dintre SUA, Israel și Iran circulă în aceste zile un cuvânt care sună bine: pace. Vă aduceți aminte că, în emisiunea despre Baluchistan, vorbeam despre legăturile strânse dintre Iran și Pakistan? Ei bine, în această cheie trebuie să înțelegem mijlocul prin care se negociază pacea și locul întâlnirilor. Washingtonul spune că a transmis Iranului, prin Pakistan, un plan în 15 puncte pentru oprirea conflictului. Steve Witkoff vorbește despre o posibilă ieșire diplomatică, iar Donald Trump sugerează că există semnale pozitive. Numai că, înainte să vorbim despre un proces real de pace, trebuie spus foarte clar un lucru: textul integral al planului american nu este public, iar ceea ce știm despre el vine în mare parte din Reuters, Wall Street Journal, Associated Press, Washington Post și alte surse care citează oficiali sau mediatori. Cu alte cuvinte, nu avem documentul complet publicat oficial, deci trebuie să luăm informațiile cu precauție.
Aici apare prima mare problemă. Avem propuneri de pace, dar declarațiile publice ale celor două părți sunt la extreme opuse. De partea americană, discursul este optimist. Potrivit Reuters, Witkoff a spus că Iranul caută o ieșire din spirală, iar Wall Street Journal a relatat că planul ar fi produs „un ecou puternic” din partea Teheranului. Donald Trump a declarat chiar că iranienii „își doresc o înțelegere”. Toată această linie de comunicare transmite ideea că Washingtonul a pus pacea pe masă și că Iranul începe să înțeleagă costul continuării războiului.
De partea cealaltă, tonul public iranian este aproape opus. Reuters citează un oficial iranian de rang înalt care a descris propunerea americană drept „unilaterală și nedreaptă”. Același mesaj apare constant și în alte relatări: problema, din perspectiva Teheranului, este că Iranului i se cere să renunțe la ceea ce consideră a fi capacități esențiale de apărare, în schimbul unei promisiuni vagi de ridicare a sancțiunilor. Associated Press arată că Iranul a respins planul american și a venit cu propriul său răspuns, iar Reuters mai notează că, în acest moment, nu există negocieri directe programate și niciun cadru constructiv stabilit pentru discuții. Asta înseamnă că, public, Washingtonul vorbește despre oportunitate și progres, iar Teheranul vorbește despre dezechilibru, presiune și neîncredere.
Tocmai de aceea, întrebarea esențială este ce rol joacă aceste declarații publice. În acest moment, ele par să servească mai degrabă un scop de imagine. Statele Unite vor să arate că sunt partea care oferă o ieșire diplomatică și că Iranul este cel care riscă să refuze pacea. Iranul, în schimb, vrea să arate că nu acceptă o pace dictată și că nu se prezintă la masă din poziția unei părți înfrânte. Când o parte vorbește despre „ieșire”, iar cealaltă răspunde cu „unilaterală și nedreaptă”, avem două narațiuni strategice care se ciocnesc.
În concluzie, în acest moment vedem doar un exercițiu de comunicare strategică, dar nu un proces de pace.
Conf. univ. dr. habil. Mihaela NATEA
Post-ul ”Geopolitica în 180 de secunde”, cu Mihaela Natea. Pace sau doar comunicare strategică? apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.
